“Ieri a fost 1 Mai dar, mai important decât atât, a fost sfânta zi de Duminică. Și, această zi specială ne-a adus și o invitație la o lansare dublă, de carte și film, la care am participat cu bucurie, dar și curiozitate!

Am întâlnit un regizor de film extrem de profesionist, în persoana d-nei Camelia Moise, cu multa imaginație, sensibilitate și curaj. Cartea poarta titlul de “Povești nemuritoare de la război încoace“ și a fost scrisă de Camelia Moise, cu intuiție jurnalistică și socială, având ca sursă de inspirație experiențele personale de familie, dar și “poteca vieții acestui popor, prin ochii minții, care trebuie să vadă în

trecut temeiul prezentului și în înaintași, pe dătătorii vieții noastre”, după cum subliniază în scurtul cuvant introductiv

Presedintele Academiei Romane, d-l Ioan Aurel Pop.

A fost 1 Mai, dar a fost, în același timp, duminică, o zi minunată, plină de povești nemuritoare de la război încoace, emotionante, dar și pline de speranțe, în sensul că există personalități ale noului val, care se gândesc să includă în opera lor și istoria, suferințele și trăirile tragice ale acestui popor într-un puternic act de cultură.

Și d-na Camelia Moise este una dintre aceste apariții ale cărei realizari, atât în film, cât și în literatură, trebuiesc urmărite cu atenție!”

Mihail și Liana Vamvu

02 Mai 2022, New York