Unde se duc mogulii, când se duc?!

Sau, a opta casă a lui ”Năstase șapte case”

Și ei, mogulii, ca și noi, avem un ceas anume. Ceasul? Conține o ultimă secundă. Nu am de unde să știu cum se raportează fiecare la acea secundă însă, cu siguranță, mogulul pe patul de moarte, are ce regreta. Doar, nu degeaba i-a supranumit lumea ”moguli”. Cum, la fel de probabil, mulți dintre ei, nu regretă nimic.

Cioran, puțin înainte de a se duce, spunea: ” Flăcările vieţii ard într-un cuptor închis de unde căldura nu poate ieşi.”

În concluzie, deși nu asemuiesc trăirile mogulilor cu flăcările lui Cioran, indiferent cât de intelectuali sunt sau ori fi fost, mogulii au două alternative: se duc în rai sau în iad. Se pregătesc pentru acel moment încă din timpul vieții. Fiecare, după cum poate și după cum îl duce capul, rangul, râul, ramul… Am în minte exemplele ultimilor moguli mediatizați și era să comit greșeli impardonabile băgându-i pe toți în aceeași oală a mogulatului celor care fac o haltă pe la DNA…, în drumul spre Jilava. Uneori, spre Bellu.

Ieri s-a dus unul dintre ei. Dumnezeu să-l ierte. În pământ, că era rece de zece zile. Și el, ca și restul mogulilor ce vor urma, mai mult ca sigur că, prinși în dihotomia (lumește, vorbind) rai-iad, vor opta spre Bellu. Cel de-al doilea loc în care, jurnaliștii, în ultima vreme, s-au mai călcat pe picioare, la fel ca la Rahova. Sau la Jilava.

Pentru prima dată, într-un astfel de loc, presa nu a mai avut acces. Rudele au implorat discreție. Și-au obținut. Spre disperarea presei necrofile (sau necrofage?), rudele au avut tupeul să se păzească imperios cu niscaiva bodyguarzi, pentru a nu fi trasă în posteritate (adică pe cameră), însăși… posteritatea!

Stand-up-uri lacrimogene, cu amănunte sofisticate și picante în același timp, au fost înlocuite cu scurte și diluate relatări despre cutiile de bere și bancnotele de câte un leu, oferite trecătorilor (neîntâmplători) aflați întâmplător prin zonă.

Nu, tu, amănunte despre calitatea marmurei din care a fost confecționată lespedea, nu, tu, amănunte despre câtă artă e în monumentul funerar ridicat ad hoc sau pregătit din timpul vieții de însuși decedatul, de-acum ”Dumnezeu să-l ierte”, nimicuța, nimicuț!

Stereotipiile live-urilor de la Bellu nu au fost deranjate, după știința mea, niciodată, de informații ce pot avea legătură cu valoarea patrimoniului muzeului numit Cimitirul Bellu. Despre ce a lăsat Romagnelli sau Paciurea p-acolo, așa, …. nicidecum. Despre vechile monumente, sau despre cele noi… De exemplu, despre ”Doamna cu umbrela”, despre mormantul Iuliei Hasdeu sau, despre monumentala capelă a familiei Lahovary! Sigur, acum, acolo ”monumentalitatea” familiei lui Iacob Lahovary, fost ministru de Razboi si al Afacerilor Straine, a fost înlocuită cu ”monumentalitatea” familiei lui Vanghelie, care și-a îngropat în acea capelă, după ce a aruncat la o groapă de gunoi osemintele ministeriale, niște rude… Somnul de veci al generalului a fost deranjat chiar de posteritatea bunicului lui Vanghelie, Constantin Niculae, și de o altă rudă a primarului sectorului 5, Liana Bojan, care și-au găsit odihna veșnică în capela familiei Lahovary, după cum dezvăluia Adevărul, în urmă cu câțiva ani… Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, distrugere, profanare de morminte şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, ele însele, și-au găsit posteritatea, tot aici. Dosarul cu patru capete de acuzare care le-ar fi putut aduce până la 15 ani de închisoare lui Marian Vanghelie şi celor care l-au ajutat să pună stăpânire abuziv pe cavoul familiei Lahovary din Cimitirul Bellu, se odihnesc, și ele, deasemenea, la… Bellu. Pe crucea lui, în loc de INRI, scrie NUP.

Tot din aceeași gașcă, pardon, partid, în Cimitirul Bellu, alături de bravii eroi ai neamului și de cărturarii sau artiștii acestei țări, se va odihni întru vecie și ex-senatorul actual pușcăriaș Cătălin Voicu, cel care și-a aranjat, la rându-i … posteritatea. Însă, nu pot da detalii exacte despre locația din care se vor face ”directuri”, pentru că nu m-a interesat foarte tare subiectul, în consecință, reporterii trebuie să-și facă singuri documentarea.

Ceva, precis, însoțit și de-o imagine, tot pot să dau. Mi-am amintit chiar, de o întâlnire a mea, mult timp în urmă, cu un alt proprietar de solemn-posteritate, tot din aceeași, hai să zicem, baricadă politică, ce venise să-și supravegheze lucrările precum Negru Vodă, la Monastire! Nu e chiar o mânăstire, dar, oricum, e o biserică posesoare de trei turle, mai mare decât cea în care predică duminica, la Costești de Horea, Părintele Ilie, preot și prieten drag!

Nu e chiar un mogul. Ceva cam, ca un… domnitor, de exemplu. I se spune ”Năstase șapte case”. Sper că știe și nu are tupeul să mă tragă la răspundere pentru o sintagmă preluată ad literam din presă, și mai sper că nu se supără că eu o s-o modific nițel: ”Năstase opt case”! A opta e cea din Bellu! Si, poate ultima!

Cum intri, pe stânga! Spun asta, pentru că atunci când (”Doamne ferește”) i-o suna ceasul, iar familia, după modelul Patriciu, nu va dori presă prin zonă, să vă duceți, fraților și să faceți prospecție, să vă luați cadre din timp!

După modelul ”ca păduchele-n frunte, pe timpul vieții, la fel și în eternitate”, e prima dintre primele, pe aleea ce mai târziu ajungi la Iulia Hașdeu! Spun operatorilor: cum intrați, prima biserică, pe stânga, Figura 5!

Acum spun vizitatorilor: ca reper, căutați pe net imaginea capelei Familiei Minciulescu, deoarece viitoarea criptă a fostului prim ministru Adrian Năstase este o palidă copie a acelei capele care, la rândul ei, este o copie după o schiță inspirată în linii simplificate ale Bisericii din Curtea de Arges. Acum, încep să cred că după modelul lui Neagoe Basarab a venit să-și inspecteze lucrarea cum, tot după modelul aceluiași Basarab, a și comandat-o!

Dacă totuși, vreți să căutați la fața locului, și nu pe net, capela-biserică a familiei Iordache Minciulescu, mare negustor din București în perioada antebelică, prima copie a Monastirii, cea după care a fost copiată și a lui Năstase, puteți să vă duceți pe partea dreaptă a aleii principale, aproape de Capela cimitirului și să verificați, că nu bat câmpii.

Dacă Mănăstirea Curtea de Argeș este și necropolă regală, începând cu anul 1914, aici fiind înmormântați regii și reginele României, Carol I, Elisabeta, Ferdinand și Maria, precum și Carol al II-lea, gândesc la faptul că familia Năstase, fostă domnitoare în România, pentru câțiva ani buni, și-a pregătit viața de după viață… regește!

În acest cimitir monumental, pe vremuri și-au lăsat munca, talentul și amprenta, artiști precum arhitectul ION MINCU, promotorul mișcării de renaștere a arhitecturii în stil românesc. Acum, zidarii conduși de Petre Badea, patronul trustului Aedificia Carpati (și bun prieten cu Elena Ceaușescu, așijderea, ”Dumnezeu s-o ierte”), lasă în urma lor, dispus precum ”păduchele-n frunte”, edificiul funerar al familiei lui Adrian Năstase. Prieten de-o viață. Retrag, nu știu dacă sunt prieteni chiar de-o viață, am presupus și eu, pentru că, prin luna mai, 2006, presa vremii anunța faptul că, atât beneficiarul monumentului monumental de la Figura 5 (nu uitați, cum intri, pe stânga), cât și constructorul acesteia, Petre Badea, ar fi trebuit să fie anchetați de procurori pentru abuz în serviciu, într-un dosar legat de modul în care au fost cheltuite peste 350 de miliarde de lei din bani publici pentru construcția și amenajarea Muzeului Național de Artă Contemporană din București.

Sunt cârcotașă, iar în zi de doliu după mogulul Patriciu, ar trebui să manifest ceva condescendență, și nu să îmi aduc aminte că, printr-o hotărâre de guvern din 2001, semnată de Năstase, s-a făcut o derogare de la Legea achizițiilor publice, astfel încât, pentru lucrarea „Muzeul de Artă Contemporană”, nu mai era obligatorie organizarea unei licitații publice și făcea posibilă alegerea unei firme de construcții dintre cele selecționate, direct de către guvern. Lucrările de construcție au fost începute într-un moment în care nu exista nici certificat de urbanism și nici autorizatie de construcție. Aceste acte au fost eliberate de primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, în februarie 2002, la câteva luni de la începerea lucrăilor. Ce coincidență macabră, nu-i așa? Și în eternitate, ca și în viață, aleșii se aleg… dintre aleși.

Și au fost muuuuult mai multe lucrări despre care tot presa, pe vremea când ”făcea presă” cu mai puțin ”necro” la început, relata că i-ar fi fost date lui Badea, discreționar.

Pentru prima dată m-am bucurat că Brâncuși se află la Montparnasse, unde îşi doarme somnul de veci la locul nr. 14, loc pentru care îşi pregătise singur o lespede simplă, și nu la Bellu, străjuit de, să zicem, Cătălin Voicu sau, pitit undeva, mult în spatele lui Năstase.

Sau, încerc să îmi mai imaginez ce ar fi scris Emil Cioran, care este tot la Montparnasse, pe aceeaşi Avenue du Nord, ca și Brâncuși, dar în divizia 13, la nr. 21 și nu învecinat cu, să ne imaginăm, bunica lui Vanghelie… Probabil că, inspirat de franțuzism și descurajat de românism, a mai zis:” Ce aş face dac-aş fi francez? M-aş odihni în cinism.”

Preferabil, zic eu. Nu știa cât cinism ar fi putut să îi livreze neamul.

Îmi pare rău, aș fi vrut să scriu un epitaf, dar mi-a ieșit un reportaj trist. Ca țara în care trăim. A ieșit așa pentru că, la poarta cimitirului pe care-l venerez, pe care l-am filmat de nenumărate ori, care mi-a adus anul trecut un premiu și care, în fapt, este cel mai mare muzeu de artă funerară (și nu numai) din această țară, am fost confundată cu angajata vreunui mogul, iar bodyguarzii nu m-au lăsat să intru. Nu aveam cum să le explic faptul că sunt propriul meu mogul, pentru că ce aș fi avut să scriu, aș fi postat pe blogul personal. Și așa, privind printre camere de filmat, la porțile cimitirului sau la rudele îndoliate, întrebându-mă ”unde se duc mogulii, când se duc”, mi-am adus aminte de capela lui Năstase șapte case… Și cu capela, a opta!

Bine că nu sunt zece, că rima cu ”îi și întrece”!

Leave A Comment?