Lucan versus Vonica

L-am auzit ieri pe Prof. Dr. Mihai Lucan de la Institutul de Urologie Cluj, recitând din ”Contabilitate” a lui Marin Sorescu, într-un material difuzat de B1 TV. Bravo lor!

Eu umblam hai-hui online, și așa, hai-hui, am ajuns undeva unde aproape că i se anunța viitorul prohod lui Ilie Vonica, cel care și-a pus capăt zilelor de dragul și grija consoartei. Nu mi-am propus să fac analogii între cei doi, medici fiind, nu e treaba mea să emit judecăți de valoare despre cei duși dintre noi, însă mi se amestecau în cap versurile lui Sorescu și detalii din scrisoarea de iubire lăsată de medicul sinucigaș soției iubite și încarcerate.

Ciudată algebră a iubirii, a vieții și a morții! Mihai Lucan citea versuri, voice overul enumera în reportaj victoriile pe care acest mare profesor le-a avut în bătăliile cu viața fiecărui pacient, iar colegul de breaslă în ale medicinei, cel dus dintre noi, îi încredința ”contabilitatea” întregii vieți și averi soției aflată la zdup. Lumea știe de ce se află această femeie acolo. Să mai reiau?! Pe scurt. Ioana Daniela Vonica probabil că s-a pi…at pe el de jurământ al lui Hypocrate pentru că, deși avea posibilitatea să trăiască cum i-ar fi trecut ei prin cap, nu-i așa, cei doi soți conduceau, totuși, un bussines de peste 300 de milioane de euro, ”a pus botul” la ”un moft” din bugetul Casei Naționale de Asigurări. Expresia cuprinsă în prima pereche de ghilimele mi-am permis-o pentru că eu cred că această femeie, administrator al societății ce deține lanțul farmaciilor prin care s-au derulat fraudele anchetate de procurori, știa exact cine sunt cei care aveau atâta nevoie de acei bani. În niciun caz la una ca ea!

Iar moftul de care ziceam mai sus, ar fi putut să însemne încă puțină viață pentru cei care și asa sunt bătuți de soartă, nu de alta, dar au cancer. Sau au avut, pentru că s-au cam dus în lumea în care sigur că se vor întâlni cu Vonica. Oare ce și-or fi spunând acolo?!

Vine o vreme

Când trebuie să tragem sub noi

O linie neagră

Şi să facem socoteala. ”(”Contabilitate” – Marin Sorescu)

Îl auzeam pe Mihai Lucan, din nou. Citea rar, știa ce zice, știa și la ce fel de linie neagră se referise Sorescu. Iar eu, hai hui, cum ziceam, eram la paragraful ”persoane suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani, înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, infracţiuni prin care au creat bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ 3,5 milioane de euro.

Câteva momente când era să fim fericiţi,

Câteva momente când era să fim frumoşi,

Câteva momente când era să fim geniali.

Ne-am întâlnit de câteva ori

Cu nişte munţi, cu nişte copaci, cu nişte ape

(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?).

Toate acestea fac un viitor luminos –

Pe care l-am trăit”. (”Contabilitate” – Marin Sorescu)

Nu mă îndoiesc de faptul că scrisoarea de sinucigaș a lui Vonica este scrisoarea unui bărbat îndragostit, dar pentru că este laș, fuge și lasă în urmă contabilitatea vieții pe care o refuză de aici încolo. O lasă unei femei care, mai mult ca sigur, va fi destul de ocupată în următoarea perioadă. De ce? Pentru că nu i-a ajuns cât avea. Îi mai trebuiau niște bani luați de la canceroși. Ce și-o fi luat de ei? Ceva, poșete? Pantofi? Și-o mai fi ridicat vreun etaj la vila de pe care s-a aruncat bărbatu-său?

Sunt rea. Știu. Și poate subiectivă. Cred că și din cauza faptului ca mătușă-mea a murit de câteva săptămâni, cum altfel, decât de cancer? Îmi aduc aminte cum umbla disperat unchiul meu să o ia în evidențe un oncolog de pe la Alexandria, că cel din Turnu Măgurele, unde locuiau, refuza sistematic. De medicamente nu mai vorbesc. O purta pe brațe pe mătușă-mea, deși a înșelat-o toată viața, pentru că își dădea seama că și el, ca și Vonica, în felul lui, o iubise. Era femeia cu care făcuse doi copii, era femeia cu care îl și înmormântase pe unul dintre ei. Iar acum o lună, ca să-și îngroape nevasta, și-a vândut toți stupii.

Stupii unchiului meu îmi păreau mai valoroși decât tot ce Vonica a lăsat în urmă, adică un lanţ de peste o sută de farmacii, o fabrică de medicamente, un spital, o reţea de clinici generaliste, o clinică de dializă şi centre de fertilizare în vitro…

O femeie pe care am iubit-o

Şi cu aceeaşi femeie care nu ne-a iubit

Fac zero.” (”Contabilitate” – Marin Sorescu)

Îl aud din nou, pe Lucan, în reportaj… Iar eu citesc mai departe… ”în baza a aproximativ 1.100 de reţete false pentru medicamente oncologice şi hematologice emise de trei medici de specialitate, pe numele unor pacienţi care nu au beneficiat de acestea, reprezentanţii societăţii au decontat fraudulos la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti suma de aproximativ 8,3 milioane de lei”.

Foarte tare! Sunt nouă medici și farmaciști care au crezut că pot trăi o perioadă de timp în belșug, din niște bani cu care s-ar fi cuvenit să le fie prelungit puțin din amarul, că viața mi-e greu să spun, unor bolnavi de cancer…

Îl mai aud, la final, câte puțin pe profesorul Lucan, câte puțin din voice over…, care enumera câte transplanturi s-au facut în cei douăzeci și doi de ani de când acest om își dedică tot timpul, viața, sănătatea și fericirea salvării altor vieți, și că ”institutul creat la Cluj de profesorul Mihai Lucan are cea mai bogată experiență în domeniul transplantului renal la copii, cu peste o sută de intervenții efectuate. Aici s-a efectuat primul transplant renal pedriatic din Europa, la un copil de doi ani transplantat cu grefă de donator în moarte cerebrală tot de doi ani, primul transplant pediatric preemtiv, primul transplant pediatric după operaţie de nefroblastom şi primul transplant pediatric după nefrectomie bilaterală”.

Şi, în sfârşit, o soartă

Şi cu încă o soartă (de unde-o mai fi ieşit?)

Fac două (Scriem una şi ţinem-una,

Poate, cine ştie, există şi viaţă de apoi).” (”Contabilitate” – Marin Sorescu)

Mi-aș dori din tot sufletul ca, de aici înainte, toți oamenii care au profesii ce au legătură cu sănătatea semenilor lor, să gândească exact ca în judecata pascaliană că, dacă există viață de apoi, așa cum zice Biblia și aici, puțin mai sus, dubitativ, Sorescu, iar ei profită așa cum probabil că au făcut cei din dosarul rețetelor false, de bani cu care se mai putea prelungi viața altor oameni, au pierdut totul! Dacă nu există viață de apoi, dar ei totuși, au grijă să nu ia un sfanț din ce li se cuvine bolnavilor, nu au pierdut nimic!

În rest, despre morți, numai bine. Iar rudele în doliu să nu mă judece prea tare, cum nici eu nu am judecat aici, pe nimeni. Doar am comparat: Lucan versus Vonica.

Leave A Comment?