Cu România baronilor, prin Europa

E în trend să ai Facebook, site sau blog, de cele mai multe ori este și util. Mi-am deschis cont din februarie, însă nu am postat nimic, niciodată. Nu-mi place să mă exhib prin like-uri, de scris nu prea am avut timp, consider că socializarea cu colegii și cu familia este suficientă, iar când am ceva de spus prefer s-o fac, de cele mai multe ori, prin reportaje sau documentare. Contul acesta l-am făcut doar pentru că, la ultimul interviu de angajare într-o televiziune, o mediocră de care nu auzisem până atunci, dar care urma să îmi fie și șefă, a găsit firesc să îmi explice că, ”nu ai Facebook, nu exiști”.

Așadar, o să postez destul de rar, și doar dacă am ceva cu adevărat de arătat prietenilor mei prezenți, foști și viitori, reali și virtuali.

Și acum am. Profesia mea de bază este aceea de regizor de film, și nu de jurnalist. Jurnalist am devenit în cei peste doisprezece ani de când am început să prestez muncă de redacție sau de teren. De aceea, acest filler, cum denumim noi acest gen de material, este o modalitate personală de a-mi exprima un punct de vedere în raport de marea problemă a ”urnitului” către urne din 25 mai. Filmările nu-mi aparțin și, probabil, nici cea mai mare parte a ideilor inserate, pentru că multă lume simte în acest fel.

Și, evident, multă lume m-ar contrazice. Am montat trei astfel de fillere în urmă cu trei săptămâni, aproape că și uitasem de ele. Însă discursul lui Joe Biden m-a făcut să cred că acest montaj nu trebuie să rămână acolo, în foldere pe care o să le mai deschid poate din întâmplare sau doar dacă îmi mut memoria virtuală de pe un calculator pe altul. Așa că, m-am mai uitat puțin pe cadrele gata montate și am ”aruncat” un citat din vicepremierul american, pe unul dintre ele… Un citat important pentru perioada prin care trecem.

N-aș fi sinceră dacă nu aș spune că între timp am fost apropiată ca job de unul dintre partidele de dreapta băgate în bătălia la care asistăm de-o lună. Mi-am făcut meseria, cât am putut de departe de doctrina sau de message boxul de campanie al acestuia. Probabil că voi prinde gustul activității virtuale mai des de acum înainte, sau probabil că nu. Oricum, atâta timp căt îmi câștig existența din prima meserie, și nu din a doua, sunt absolut convinsă că am dreptul să îmi expun părerile, fără să mă blameze pudibonzii din redacțiile angajate ideologic, ce postează de obicei pe site-uri sub nickname-uri dintre cele mai interesante. Măcar, eu am curajul să îmi asum!

”România baronilor locali” nu trebuie să fie țara în care eu îmi voi crește copilul. Oare, niciunui ”baron”, cum îi gratulăm noi, nemeritat, nu i-a trecut niciodată prin cap că, dacă el nu ar mai exista cu casele, conturile și cu apucăturile din dotare, copilul său, fie și merituos peste măsură, nu ar avea șanse să facă ceva în viață, pe propriile lui puteri?”

Leave A Comment?